Premiul Best Financial Plan – susținut de KPMG România – a fost acordat la secțiunea studenți a competiției GEN-E echipei ALGEBO.AI, de la Universitatea „Titu Maiorescu”, București

Premiul Best Financial Plan – susținut de KPMG România – a fost acordat la secțiunea studenți a competiției GEN-E echipei ALGEBO.AI, de la Universitatea „Titu Maiorescu”, București

Pentru modul în care a dezvoltat un model de business bine structurat, susținut de o soluție tehnologică cu aplicabilitate directă în educație, echipa ALGEBO.AI a câștigat premiul Best Financial Plan, susținut de KPMG România, în cadrul finalei naționale GEN-E.

Proiectul Algebo AI propune o platformă de pregătire pentru examenul de Bacalaureat la matematică, care oferă fiecărui elev un tutore AI personalizat. Sistemul adaptează exercițiile în funcție de progresul utilizatorului și estimează în timp real nivelul de pregătire, contribuind la o învățare mai eficientă și accesibilă. Soluția răspunde nevoii de alternative moderne la meditațiile tradiționale, integrând tehnologia într-un mod relevant și scalabil.

„Câștigarea premiului Best Financial Plan la Finala Națională GEN-E a fost o experiență deosebită, care ne-a oferit o motivație uriașă pentru viitor. Cel mai important câștig pentru noi a fost dezvoltarea competențelor antreprenoriale și a încrederii în forțele proprii, dar și în validarea ideilor noastre creative. Competiția ne-a ajutat să înțelegem cum se construiește un model de business solid și cum ne putem pune în valoare potențialul într-un mod practic.” – echipa de studenți ALGEBO.AI, Universitatea Titu Maiorescu, București

Competițiile JA România oferă studenților contexte reale pentru testarea și validarea ideilor de afaceri, precum și oportunitatea de a-și dezvolta competențele antreprenoriale și financiare. Proiectul ALGEBO.AI evidențiază potențialul tehnologiei de a transforma educația, susținut de o abordare strategică și bine fundamentată din punct de vedere financiar.

„Proiectul Algebo.AI m-a impresionat, în primul rând, pentru că propune o soluție modernă și ingenioasă, adaptată la nevoile și modul de învățare ale tinerilor care se pregătesc pentru examenul de Bacalaureat. Propunerea de proiect a fost foarte bine structurată, cu planuri concrete și termene clare pentru pașii următori. În plus, echipa a avut o abordare foarte eficientă în alocarea responsabilității între membrii echipei. Felicitări întregii echipe și, în mod deosebit, studentului care s-a ocupat de planul financiar. Acesta a fost tratat cu multă seriozitate – un aspect care nu este întâlnit în mod frecvent în această etapă de dezvoltare a unei idei.” - Raluca Enache, Head of KPMG's EU Tax Centre